Sistemul de frânare ABS

Sistemul de frânare ABS a fost inventat în anii 1930 de către compania germană Bosch. Cu toate acestea, primele automobile de serie care urmau să folosească acest sistemul electronic de frânare au apărut în anul 1978.

Scurt istoric

Primele mașini echipate cu acest sistem nou de frânare au fost camioanele și limuzinele marca Mercedes-Benz. Ulterior, aceste sisteme au fost utilizate și la fabricarea motocicletelor.

Puțină lume cunoaște faptul că aceste sisteme de frânare au fost dezvoltate de fapt pentru aeronave. În ceea ce privește montarea sistemelor ABS pe autoturisme, sistemul de frânare ABSa fost utilizat și montat în anul 1960 pe mașina experimentală Ford Zodiac și pe mașinile de curse Ferguson P99 și Jensen FF. La acel moment însă, prețul pentru un astfel de sistem adaptat autoturismelor era mult prea ridicat. De asemenea, încrederea într-un sistem de acest gen, la acel moment, a fost foarte scăzută.

Ce este sistemul de frânare ABS?

În anumite situații suntem nevoiți să frânăm brusc. În acest moment, mașina poate derapa necontrolat, din nefericire. Acest lucru e cauzat de faptul că mașina are o aderență scăzută pe carosabil, ceea ce reprezintă unul din principalele motive pentru care au loc accidente foarte grave.

Sistemul modern de frânare ABS aduce drept element de noutate prevenirea cu succes blocajul roților în timpul frânării și, implicit, un mult mai bun control asupra mașinii în timpul frânărilor bruște.

Importanța sistemului de frânare ABS

10% din accidentele de pe drumurile public au avut loc datorită faptului că autovehiculele devin necontrolabile și derapează datorită blocării roților. Această problemă poate fi remediată cu ajutorul sistemului de frânare ABS, care este o dotare foarte importantă a mașinii, alături de airbag, direcția asistată, etc.

Dacă ar trebui să descriem în termeni tehnici rolul acestui interesant și modern sistem de frânare, lucrurile ar sta în felul următor: scopul sistemului ABS este, în primul rând, să păstreze controlul vehiculului în timpul frânării de urgență, iar rolul său principal este de a evita efectiv blocarea roților.

Sistemul de frânare ABS trebuie să se adapteze într-un mod foarte rapid condițiilor de aderență variabile! În plus, ABS mai trebuie să răspundă și următoarelor cerințe:
dirijabilitate (este vorba despre împiedicarea roților din față să se blocheze);
decelerație maximă (utilizarea aderenței la maxim);
trebuie să pună la dispoziție informația de viteză;
răspunde de reglarea presiunii de frânare din spate;
– trebuie să împiedice roțile din spate să se blocheze;
– gestionează cuplul de forțe care apar în timpul frânării pe un carosabil cu aderență diferită a roților.

Sursă video: The Nerd Mechanic – DIY

Componența sistemului de frânare ABS

Acest sistem inovator de frânare este compus din 4 senzori ABS plasați de fiecare roată, dintr-un modulator sau o pompă ABS și dintr-un calculator sau un modul de control ABS. Aceste componente sunt practici\ ntegrate în sistemul global de frânare, care mai include pompa de frână, plăcuțele de frână, discurile și etrierele.

Despre senzorul ABS

Este componenta cea mai importantă atunci când se apelează la frânarea de urgență, aceasta nepermitând ca roțile să se blocheze. Mai precis, senzorii ABS vor menține roata în mișcare până în momentul în care mașina se va opri.

Pentru șoferii începători care nu au condus niciodată mașini dotate cu sisteme ABS moderne de frânare, este recomandat să rețineți faptul că sistemul acesta de frânare se poate declanșa și atunci când stilul de condus este agresiv.

Un alt lucru important în ceea ce privește sistemul ABS mai este faptul că, în afară de cei 4 senzori, fiecare roată mai deține un senzor suplimentar. În situația în care mașina va fi oprită brusc, acești senzori suplimentari vor acționa independent.

Ca și funcție principală, sistemul ABS reușește să stopeze blocarea roților prin creșterea bruscă a presiunii de frânare. Cele mai importante avantaje ale acestui lucru sunt : reducerea distanței de oprire și evitarea coliziunilor care pot genera accidente grave sau foarte grave.

În ce condiții de declanșează acest sistem suplimentar de frânare?

Activarea sistemului ABS la mașină înseamnă apariția unui zgomot intens și a unei vibrații puternice a mașinii. Aceste semne nu reprezintă apariția unei defecțiuni importante, ci reprezintă intrarea în acțiune a sistemului suplimentar de frânare ABS.

El se poate declanșa întotdeauna când este sesizată tendința de blocare a roților. Se mai poate declanșa atunci când cauciucurile sunt foarte uzate, când pedala de frână este apăsată brusc sau atunci când șoferul are un stil agresiv de conducere.

Având în vedere importanța vitală a sistemului de frânare, este foarte important să fiți atenți și să îl mențineți într-o stare foarte bună de funcționare. Fiind un sistem modern, trebuie doar să interveniți atunci când senzorul de bord vă va indica faptul că acesta nu funcționează în mod optim.

Erori indicate de către senzorul ABS

Senzorul ABS al unui autoturism se poate aprinde în diverse situații. Pentru că este totuși vorba despre un senzor, acesta se poate declanșa și atunci când presiunea din roți nu este adecvată, spre exemplu. Luați în calcul acest lucru și verificați presiunea din roți la prima stație de vulcanizare. Dacă aceasta a fost cauza, atunci senzorul de la bord se va stinge.

Din punctul de vedere al defecțiunilor care pot să apară, este foarte probabil ca unul din senzorii montați pe o roată să se defecteze sau chiar pompa sistemului să funcționeze impropriu.

Defectarea sistemului de frânare ABS

În situația în care sistemul ABS se defectează, nu doar senzorul de bord semnalizează acest lucru. Veți mai constata și faptul că frânele se pot bloca în mod complet, veți constata ca este nevoie să apăsați cu mai multă forță pedala de frână și că nu veți primi răspunsul corespunzător atunci când veți frâna.

Deoarece este vorba despre un sistem foarte modern și complicat de frânare, vă recomandăm ca reparațiile acestuia să le realizați într-un service autorizat și experimentat. Chiar dacă acțiunea lui își face simțită prezența doar în situații de urgență, poate preveni foarte multe accidente grave. Este motivul principal pentru care este recomandat să îl mențineți într-o stare foarte bună de funcționare.

Toate mașinile fabricate după anul 2011 îl au în mod obligatoriu în dotare. Solicitați întotdeauna părerea mecanicilor de specialitate și luați precauțiile necesare pentru a nu vă pune în pericol siguranța în trafic.

Sursă video: VirtualGarage RO

Alte tipuri de sisteme de frânare

1. Asistența la frânare (BA)

În acest caz, este vorba despre o tehnologie foarte modernă care ajută în mod eficient la îmbunătățirea timpului de reacție a conducătorului auto în timpul frânării.

Ce face acest sistem modern de frânare în comparație cu sistemul de frânare ABS?

Asistența la frânare reprezintă tehnologia care folosește anumiți senzori speciali pentru a măsura cât de mult trebuie apăsată pedala de frână.

2. Programul electronic de stabilitate (ESP)

În acest caz, ESP este de fapt un sistem interactiv de stabilitate dezvoltat și proiectat în mod special pentru a detecta și a asista în mod complet electronic situațiile critice care pot să apară în timpul rulării unui autoturism. Acest sistem poate fi întâlnit sub mai multe denumiri oferite de către producători diferiți: ESP (Audi, Mercedes, Volswagen), DSC (BMW), TM (Ford, Lincoln, Mercury), Stability Management System (Porsche) sau Vehicle Skid Control (Toyota).

În momentul de față, majoritatea mașinilor second-hand folosite de către șoferii din România sunt dotate doar cu sistemul de frânare ABS.

Sursă video: Cavaleria.ro

3. Sistemul de control al tracțiunii (TRC)

Sistemul TRC a fost introdus pe autoturisme încă din anul 1970 și a devenit obligatoriu pentru modelele noi de mașini încă din anul 2011 (la fel ca ABS și TRC).

Acest sistem TRC este conceput să ofere asistență în situații de derapaj pe drumurile umede, menținând direcția de mers și îmbunătățind accelerația. Acest sistem olosește chiar senzorii sistemului ABS, care detectează dacă una dintre roțile motoare sau chiar ambele au pierdut aderența și se rotesc în mod liber.

În situația în care sistemul TRC va detecta această anomalie, va bloca temporar accelerația motorului. În felul acesta sistemul încearcă să reducă și să elimine rotirea necorespunzătoare a roților mașinii respective. Consecința directă a acestui lucru este recuperarea completă aderenței roții la suprafața carosabilului pe care rulează mașina.

Totuși, sistemul TRC devine inutil. Spre exemplu, atunci când aveți mașina blocată în zăpadă sau în noroi sau când vă aflați pe o porțiune de șosea cu mult polei. Pentru a crește șansele de a ieși din astfel de zone alunecoase și incomode, este foarte util să dezactivați acest sistem de frânare.

Sistemul Lane Assist

Principiul de funcționare este unul extrem de simplu: este vorba despre semnalizarea vizuală sau auditivă a șoferului unui autoturism despre părăsirea benzii pe care circulă.

Conceperea unui astfel de sistem a pornit de la anumite date statistice foarte îngrijorătoare. Foarte multe dintre accidentele grave sunt cauzate de faptul că autoturismele părăsesc banda pe care rulează și ajung pe contrasens, provocând coliziuni grave. Oboseala excesivă, folosirea telefonului mobil în timpul condusului, neatenția, vizibilitata scăzută sunt factori care contribuie la accidentele auto.

Sistemul Lane Assist a fost atât de bine perfecționat încât, în anumite situații, automobilul poate reveni de unul singur pe banda corectă, fără ca șoferul să fie nevoit să intervină în acest sens.

Sursă video: carspunctro

Principiul de funcționare al sistemului Lane Assist

Este vorba despre o cameră video montată pe parbriz, chiar în dreptul oglinzii retrovizoare. Această cameră video scanează marcajele de pe șoselele pe care se circulă. Informația este transmisă către computerul de bord al mașinii respective, iar computerul emite semnale de atenționare a șoferului și apoi preia controlul volanului. Există sisteme de asistență de acest gen care pot interveni chiar și asupra sistemelor de frânare a mașinilor. Rolul lor este de a readuce mașina pe banda corectă de mers.

Oricât de performante ar fi astfel de sisteme, în foarte multe situații pot apărea și erori de funcționare. Cel mai indicat este să vă asigurați că nu conduceți obosit, să nu răspundeți tentației de a vorbi la telefon în timp ce sunteți în trafic, să nu conduceți atunci când condițiile de vizibilitate sunt foarte reduse, etc.

Este mult mai simplu în felul acesta, deoarece efectele acestor măsuri preventive sunt mult mai eficiente. Orice sistem modern de semnalizare sau protecție este supus unor vicii de funcționare și au rezultate limitate în ceea ce privește folosirea lor.

Este important să vă protejați într-un mod eficient, nu numai pe dumneavoastră, ci și familia sau ceilalți pasageri. Cu atât mai mult dacă veți conduce în traficul din România care este foarte aglomerat și periculos din cauza neatenției și oboselii șoferilor.    

Sperăm că informațiile oferite vă vor fi de folos! Până la următorul articol, vă sugerăm să consultați site-ul de anunțuri auto gratuite Triauto.ro! Drumuri bune!