Anul 2020 a fost un an slab din punctul de vedere al vânzărilor realizate de către companiile care comercializează și produc autoturisme în România. Cu toate acestea, este interesant de știut, care au fost cele mai vândute mașini din Romania în această perioadă.
DACIA – O performanță auto românească!(Deschide intr-un tab nou)
Numărul de autoturisme vândute pe piața din România în anul 2020 a fost de doar 125.000 de unități, cu 21% mai puțin decât în anul anterior. Specialiștii mai susțin faptul că vânzările de autoturisme reprezintă aproximativ 85% din totalul autovehiculelor comercializate pe teritoriul țării noastre.
Autoturismele Dacia (39.940 unități), Skoda (10.228 unități), Renault (9963), Volkswagen (9441), Ford (6874), Hyundai (6852), Toyota (6361), Suzuki (3956), Peugeot (3517) și Merces Benz (2972) au fost cele mai bine vândute mărci de autoturisme anul trecut.
Cele mai mari pierderi, din punctul de vedere al vânzărilor de mașini, au fost înregistrate de firmele Ford (cu 42,3% mai puține vânzări decât în anul 2019), Renault (cu 24,9% mai puțin decât în anul 2019), Suzuki (cu 20,2% mai puțin decât în anul 2019) și Skoda (cu 18,6% mai puțin decât în anul 2019).
Cele mai bine vândute modele de mașini în anul 2020
Cele mai rapide mașini din lume(Deschide intr-un tab nou)
În topul acestui clasament conduce modelul Dacia Logan (18.747 unități), Dacia Duster (9826 unități), Dacia Sandero (9420 unități), Renault Clio (3958 unități), Skoda Octavia (3706 unități), Renault Megane (2273 unități), Renault Captur (2247 unități), Nissan Qashqai (2035 unități), Ford Puma (1996 unități).
După cum observăm, cele mai vândute mașini din Romania în anul 2020, au fost în primul rând modelele autohtone, Dacia Logan, Sandero și Duster. Acest lucru înseamnă că românii încep să se îndrepte treptat către proprii producători de automobile. Este o veste bună pentru aceștia!
Vă prezentăm în continuare principalele caracteristici tehnice pentru câteva modele de autovehicule incluse în acest clasament.
DACIA DUSTER
În anul 2021, producătorul Renault pune la dispoziția persoanelor interesate un număr de 4 versiuni de echipare pentru modelul Dacia Duster: Essential, Comfort, SL BLUELINE și PRESTIGE.
Prețurile diferă foarte mult, începând de la 14.050 EURO pentru versiunea ESSENTIAL și ajungând până la 18.400 EURO pentru versiunea PRESTIGE (la nivelul anului 2021).
7 mașini hibrid ale momentului(Deschide intr-un tab nou)
Există modele pe benzină, motorină sau chiar GPL (foarte apreciate de persoanele care călătoresc mult zilnic!).
Detalii tehnice pentru varianta ESSENTIAL si COMFORT (Tce90) benzină:
- număr de rapoarte 6;
- cutie de viteză manuală;
- tip de transmisie 4×2;
- cilindri – 999cm3;
- cuplu maxim 160 Nm;
- putere maximă 67kW/90CP;
- emisii de CO2 128-130g/km;
- consum mixt 5,6/5,7 l/100km;
- consum urban 6,9/6,9 l/100 km.
Varianta ESSENTIAL este echipată cu următoarele lucruri:
- radio MP3 cu satelit de comandă pe volan, USB, BlueTooth;
- banchetă pentru spate rabatabilă, comandă reciclare aer, geamuri electrice față, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri manuale spate, opțional aer condiționat manual;
- centuri de siguranță fixe;
- ASU – asistență la frânarea de urgență;
- 3 centuri de siguranță în spate;
- Airbag cortina;
- ESP-HSA;
- sistem de monitorizare a presiunii în pneuri;
- ABS;
- Airbag frontal șofer și pasager;
- Airbag deconectabil pasager;
- sistem Isofix pentru scaunul de copil pentru locurile laterale spate.
Sunt doar câteva exemple de echipamente pentru a realiza cu ușurință nivelul de dotare al acestui automobil preferat de români în anul 2020. Rețineți și faptul că Dacia Duster a fost declarată mașina anului 2018!
NISSAN QASHQAI
Este un alt model elegant de automobil din categoria cele mai vândute mașini din România în anul 2020. Unii îl numesc “Un crossover super inteligent! ”Elegant, puternic, bine echipat sunt câteva caracteristici care pot fi luate serios în calcul în alegerea pe care urmează să o faceți. Forma aerodinamică este foarte reușită și modernă!!
Structura și părțile componente ale unei mașini(Deschide intr-un tab nou)
NISSAN ACENTA este versiunea care costă în momentul de față doar 21.900 EURO, TVA inclus. Prețul variază, bineînțeles, în funcție de opțiuni. Suplimentar puteți alege următoarele îmbunătățiri: aer condiționat automat dual-zone, proiectoare de ceață, faruri cu aprindere automată, jante din aliaj, sistem audio cu display 7, cameră de luat vederi pentru marșarier.
NISSAN ACENTA COMFORT este o versiune superioară, pentru care prețurile în acest an încep de la valoarea de 22.700 EURO. Poate fi îmbunătățită cu următoarele echipamente: faruri cu aprindere automată, aer condiționat dual-zone, cameră de luat vederi pentru marșarier, scaune de față încălzite, senzori de parcare și Nissan Safety.
NISSAN N-CONNECTA este o variantă la fel de elegantă care are la fel de multe opțiuni interesante si moderne. Prețul în anul 2021 pentru acest model pornește de la suma de 24.640 EURO. Echipamentele constau în cheie inteligentă, buton pentru motor, geamuri lateral, spate și lunetă fumurii, Nissan Conect, Around View Monitor, jante din aliaj, scaune încălzite pentru față.
NISSAN N-CONNECTA PANORAMIC este o variantă superioară modelului N-CONNECTA. Prețul actual pentru acest model începe de la suma de 25.440 EURO cu TVA inclus. Spre deosebire de modelul anterior, opțiunile de dotare includ plafonul panoramic și barele longitudinale de plafon.
NISSAN TEKNA
NISSAN TEKNA este cel mai scump model din aceasta gamă de autoturisme. Prețul în anul 2021 începe de la suma de 28.590 EURO, TVA inclus. Echipamentele sunt variate și foarte performante, faruri LED adaptative, bare longitudinale de plafon, plafon panoramic, tapițerie din piele Nappa, jante 19 din aliaj, etc.
Acestea au fost doar câteva modele de mașini foarte apreciate de persoanele care au decis să achiziționeze mașini în anul 2020. Toate modelele din categoria cele mai vândute mașini din România sunt foarte elegante și performante. Același lucru se poate spune și despre celelalte modele de mașini aflate în top, marca Renault, Volkswagen, Ford, Skoda, etc.
De foarte multe ori este util să cunoaștem preferințele mai multor persoane în acest domeniu. Pe site-urile reprezentanțelor companiilor respective găsiți toate detaliile tehnice și toate precizările pentru fiecare model în parte. De asemenea, este util să contactați în mod direct reprezentanțele, deoarece oricând pot surveni modificări de preț sau modificări pentru condițiile de achiziționare. Există și campanii speciale de promoții și discount-uri.
Sursa foto netcarshow.com