FIAT – povestea lor a început acum 120 de ani!

Compania italiana FIAT – Fabrica Italiana di Automobili, cu sediul la Torino, a fost înființată pe data de 11 iulie 1900. Un mic grup de aristocrați au hotărât în urmă cu 120 de ani înființarea unei companii producătoare de automobile. Capitalul inițial a fost de doar 800.000 de lire. Nu a fost nevoie decât de 150 de angajați pentru a înființa una dintre cele mai mari fabrici de automobile din Italia în acea perioadă.

Structura și părțile componente ale unei mașini(Deschide intr-un tab nou)

Numele celor trei persoane cheie care puneau bazele celebrei companii FIAT  în urmă cu 120 de ani sunt următoarele:

  • Lodovico Scarfiotti – Președinte
  • Emanuele Cacherano Bricherasio – Vicepreședinte
  • Giovanni Agnelli – secretar al Consiliului de Administrație.
Profesionalism și evoluție tehnică | FIAT

Numele companiei FIAT provine de la sintagma Fabrica Italiana di Automobili, la care a fost ulterior adăugat și numele localității TORINO.

1899 – Primul model FIAT

Primul model de automobil FIAT a apărut la finalul anului 1899. A fost denumit de contractorii de atunci 3/12HP.

Cum arăta această mașină atunci?

Cele mai rapide mașini din lume(Deschide intr-un tab nou)

Caroseria deschisă cu 4 locuri față în față, dimensiuni compacte. Motorul cu 2 cilindri în linie, cu capacitate de 679 cmc, putere 4.2 CP. Viteza maximă pe care această mașină o atingea era atunci de doar 35 km/h. De asemenea, mașina era dotată cu o cutie de viteze în 3 trepte, cu un sistem de frânare cu dublă acționare atât la pedală cât și manual, la care se adaugă un tip de transmisie prin lanț.

Nu a fost nevoie decât de un singur an pentru a începe producția efectivă – 26 de unități din acest model au fost fabricate atunci de compania FIAT!!

1900 – Viteză puțin mai mare de doar 45 km/h

În anul 1900, aceeași companie producătoare de automobile  reușește cu succes sa lanseze modelul 6/8HP. Noul model de automobil a fost, de fapt, varianta îmbunătățită a modelului inițial, dotat cu un motor în doi cilindri cu capacitate de 1082 cmc, 10 CP și care reușea să atingă o viteză puțin mai mare de doar 45 km/h.

Constructorii au realizat până în anul 1901 un număr de doar 20 de mașini de acest fel.

În anul 1902 Giovanni Agnelli preia postul de director general și, după numai un an de zile, compania este listată la bursă. În același an, compania finalizează un model de automobil pentru competiții, respectiv modelul FIAT 24 HP. Acest automobil a fost pilotat cu succes chiar de către pilotul Vincenzo Lancia care a reușit să câștige cursa Sassi-Superga. Nu este singurul succes cu care această companie urma să se mândrească mult! Giovanni Agnelli stabilește un record la cea de-a doua ediție a cursei Giro d’Italia Auto la volanul unui automobil FIAT model 8 HP.

În anul 1903 acestă companie ambițioasă debutează pe piața automobilelor din America. Producția totală din acest an, consemnată de istorici, a fost de 1150 de automobile.

Vincenzo Lancia

1905 – Transmisia cu cardan

Mașini electrice lansate în anul 2020!(Deschide intr-un tab nou)

Doi ani mai târziu, reprezentanții celor mai mari companii producătoare de automobile, urmau să fie surprinși în mod plăcut de lansarea unui nou model de automobile marca FIAT, Brevetti 10-12 HP. Acest model a fost unul avansat din punctul de vedere al dotărilor tehnice! Transmisia cu cardan, diferențial cu cuplaj conis și șasiu pre-format pe care erau montate componentele mecanice chiar reprezentau la acea dată elemente tehnice de actualitate.

RENAULT – povestea fascinantă din spatele succesului!(Deschide intr-un tab nou)

Mai mult decât atât, modelul acesta de automobil, era dotat cu un motor cu 4 cilindri în linie, capacitate 3051 cmc care reușea sa dezvolte o putere de 20CP. Viteza maximă ajungea la 65 km/h. Transmisia era realizată de o cutie de viteze cu 4 rapoarte. Sistemul de frânare acționa pe arborele de transmisie. 

Rețineți faptul că, în perioada 1905-1912, au fost fabricate 2200 de automobile de acest tip, majoritatea în variantele de culori torpedo și cabriolet royal.

Brevetti 10-12 HP

Cea mai importantă strategie de dezvoltare a acestei companii a constat în dorința lor de a fi prezenți pe cele mai promițătoare piețe de automobile din lume. Dovada este faptul că în anul 1908, compania FIAT a reușit să finalizeze construcția unei fabrici de automobile chiar în statul New York din SUA. Aici, reprezentanții companiei de atunci, au înființat divizia FIAT AUTOMOBILE Co.

Planurile de dezvoltare ale acestei companii au continuat cu înființarea de companii noi în domenii precum producția de vehicule comerciale ușoare, camioane și tramvaie, motoare navale și industriale.

1912 – Modello Zero

ASTON MARTIN – Un nume de succes!(Deschide intr-un tab nou)

Anul 1912 reprezintă un an important pentru acest ambițios producător italian de automobile. În acest an a fost lansat primul model de automobil realizat integral de compania FIAT. Numele acestuia era 12/15HP sau Modello Zero

Ce caracteristici avea automobilul Modello Zero?

Se poate spune că echipa de constructori de la FIAT, a reușit încă o dată să impresioneze celelalte companii producătoare de automobile! Modelul Zero s-a bazat pe o nouă politică: standardizarea producției de modele accesibile. Acestea erau, bineînțeles, și cele mai populare!

Caroserie tip torpedo cu 4 locuri de dimensiuni compacte, motor cu 4 cilindri în linie 1,9L (15CP) cu carburator. Viteza maximă posibilă, de data aceasta, era de 70 km/h. Cutia de viteză avea 4 trepte iar suspensia era prevăzută pe ambele punți cu axă rigidă și arcuri lamelare. Acesta a fost primul model de automobil FIAT fabricat în peste 2000 de exemplare. 

Modello Zero

În timpul primului război mondial compania FIAT  a produs vehicule militare, motoare pentru avioane și motoare pentru nave. După  finalizarea războiului, compania surprinde din nou întreaga lume cu montarea în premieră pe mașinile FIAT a acumulatoarelor electrice.

1921 – Modelul Super FIAT

Vă prezentăm în continuare, pe scurt, celelalte modele de automobile fabricate de producătorul italian:

  • – modelul 501 a fost lansat în anul 1919. Acest model de automobil a reprezentat primul mare succes comercial fiind produse 69.618 automobile până la finalul anului 1925;
  • – modelele 519 și 520 sau “SuperFiat” au fost fabricate în anul 1921;
  • – în anul 1922 a fost inaugurată cea mai mare fabrică europeană de la Lingotto din Torino. Acum este lansat modelul FIAT 509;
  • – în anul 1927 compania producătoare prezintă modelul FIAT 520;
  • – modelul 525 este lansat în anul 1928;
  • – în anul 1932 compania reușește lansarea automobilului FIAT 508 BALILLA;
  • – in anul 1933 este lansat modelul de succes 518 ARDITA.
Fiat 501

Acestea au fost principalele modele de automobile concepute și fabricate la intervale foarte scurte de timp care au scris istorie. Este unul dintre lucrurile pe care foarte multă lume le admiră la această companie producătoare de automobile: o tenacitate demnă de invidiat, profesionalism și evoluție tehnică. Remarcăm și un design foarte elegant la aproape toate modelele de mașini fabricate de-a lungul întregii perioade de existență.

Modelele moderne de automobile fabricate de compania FIAT sunt prezentate în continuare pentru dumneavoastră!

FIAT! Perseverență, strategie, pasiune și ambiție! Aceste cuvinte caracterizează întreaga istorie a celor care au avut curajul să fondeze o companie celebră în întreaga lume, care producea automobile performante încă din anul 1899!

1954 – Vehicule militare

În continuarea articolului ne propunem să vă prezentăm pe scurt povestea acestei companii după perioada anilor 1945. După terminarea celui de-al doilea război mondial, producătorul de automobile FIAT a început să producă vehicule militare. Fabricile distruse în timpul războiului au beneficiat de asistență acordată prin intermediul Planului Marshall. Acest lucru a fost finalizat în anul 1948!

Ulterior, chiar la începutul anilor 1950 compania FIAT revine și lansează cu succes două noi modele: 1400 și 1100. Rețineți faptul că, modelul FIAT 1400 a fost primul model de automobil FIAT dotat cu șasiu autoportant și sistem de încălzire/ventilație. Lansarea a avut loc chiar la Salonul Auto de la Geneva!

Apoi, în anul 1951, compania prezintă un nou model de automobil, numit Campagnola, dezvoltat special pentru Ministerul Apărării din Italia. Motorul avea o capacitate de 1,9L și dezvolta o putere de 48CP. Un an mai târziu, FIAT reușește să își surprindă admiratorii cu un model sport de automobil, 8V (Otto Vu). Prezentarea acestuia a avut loc la Salonul Auto de la Paris. Deși este vorba despre un automobil fabricat în anul 1952, viteza maximă atinsă de acesta a fost de 190-200 km/h iar valoarea accelerației 0-100 km – doar 9 secunde.

Un adevărat succes italian marca FIAT!!

1955 – Fiat 600

În anul 1955, un alt mare succes își făcea apariția: noul model de mașină de clasă mică, FIAT 600. Lansarea acestuia a avut loc la Salonul Auto de la Geneva. Pentru că prețul de achiziție a fost foarte accesibil atunci și pentru că întreținerea unui astfel de automobil nu era deloc scumpă, vânzările au fost foarte ridicate. În același an, la Salonul Auto de la Torino compania FIAT prezintă noul model 1100 TV Spider, dezvoltat în special pentru piața de desfacere din America. 

Povestea uneia dintre cele mai mari companii constructoare de automobile, să nu credeți că se oprește aici! Lista automobilelor performante marca FIAT care uimeau aproape pe toată lumea, este mult mai lungă. În anul 1963 debutează modelul FIAT 1500 Cabriolet, realizat pe mecanica modelului 1500 Berlină. Caroseria extrem de elegantă cu 4 locuri stilizată de Pininfarina a fost remarcată imediat de admiratorii companiei. 

Un an mai târziu, este lansat cu succes modelul de mașină cu dimensiuni reduse FIAT 850. El este succesorul modelului FIAT 600, model fabricat în 2.612.367 de exemplare doar în Italia, cu excepția licențelor.

Anul 1966 aduce și el un element de noutate la Salonul de la Geneva, respectiv modelul de mașină FIAT Dino Spider. Elementele tehnice de noutate de atunci, au uimit din nou, pe toată lumea:  motor realizat în mod complet din aluminiu, distribuție motor cu 4 axe cu came în chiulasă și curea dințată, aprindere electronică.

1971 – Automobilul anului

În anul 1971 la Salonul Auto de la Torino este prezentat modelul de automobil FIAT 127. Acest model a înlocuit modelul FIAT 850 fabricat cu succes în aproximativ 3 milioane de exemplare. A fost cu succes ales drept “Automobilul anului 1972”. Este un alt automobil foarte apreciat împreună cu multe altele din gama automobilelor performante fabricate în Italia. 

Este bine să rețineți faptul că, este aproape imposibil să enumerăm cu lux de amănunte, toate modelele de automobile fabricate de această companie în toți cei 120 de ani de istorie. Creativitatea și ambiția echipei de constructori este foarte greu de egalat!

1978 – Sistem robotizat in industria auto

Încă din anul 1978 compania FIAT introduce un sistem nou robotizat de asamblare a caroseriei numit “Robogat”. Un an mai târziu, sectorul auto este concentrat într-o companie independentă care reunește mărcile Fiat, Lancia, Autobianchi, Abarth și chiar Ferrari.

1983 – Alfa Romeo și Maserati

Dezvoltarea acestui gigant nu se oprește nici acum din drumul său victorios. În anul 1983 au loc două achiziții foarte importante pentru gigantul italian FIAT: Alfa Romeo și Maserati, prestigioase mărci de mașini sport. Apoi, sunt înființate mai multe companii independente precum FIAT Ferroviaria, FIAT Avio, FIAT Trattori, FIAT Engineering, Comau, Teksid și Magneti Marelli.

Gama automobilelor performante marca FIAT aduce încă un element de noutate în anul 1989: FIAT TIPO. Acest model este cu succes recunoscut drept “Mașina anului” mai ales pentru soluțiile sale tehnice complet noi pentru acea perioadă.

1993 – Fiat Punto

În anul 1993 un alt model de automobil FIAT devine din nou “mașina anului”! De data aceasta este vorba despre modelul FIAT PUNTO.

Modelul FIAT Stilo caracterizat printr-un design complet nou, cu tehnologie sofisticată dar și cu numeroase dotări din categoria lux, este prezentat publicului în anul 2001. Apoi, în anul 2003, la exact 10 ani după lansarea primului model de automobil FIAT Punto, apare pe piață NOUL PUNTO cu un inovator model de motor multijet 16v, 1,3L.

2005 – Fiat 500

Începând cu anul 2005, aceeași companie italiană creează încă o serie de noi modele de mașini elegante care ajung în scurt timp pe primele locuri în clasamentele de vânzări. Este vorba despre modelele Grande Punto, Sedici, Linea, Noul Croma, FIAT Bravo și FIAT 500.

Cele mai frumoase mașini din lume!(Deschide intr-un tab nou)

Frumusețe și substanță! Acesta este noul logo pe care compania italiană l-a adoptat odată cu lansarea modelului FIAT Bravo în anul 2007. 

Intenția noastră nu a fost de a vă impresiona excesiv de mult!! Am încercat doar să prezentăm într-un mod cât mai succint o poveste adevărată despre performanță, ambiție, pricepere și inovație. Oricât de greu este de crezut, este chiar adevărata poveste a celor care reușesc și astăzi să ofere clienților fideli modele de mașini foarte elegante și performante.

Cele mai mari companii producătoare de automobile au în spatele lor munca a mii de oameni talentați, multă seriozitate, pricepere și mai ales multă dorință de a reuși. Același lucru îl putem spune și despre istoria companiilor Rolls Royce, Volvo, Audi, BMW, Volfswagen sau Opel.

Sunt povești frumoase care au fost scrise în mai mult de 100 de ani. Nu a contat faptul că au trecut prin perioade mari de criză sau războaie. Contează că au reușit să scrie împreună cu cei apropiați o istorie frumoasă bazată pe valori reale de la care oricine are de învățat o mulțime de lucruri importante. 

Sursa foto netcarshow.com