Cele mai frumoase mașini hibrid din anul 2020!

Cele mai frumoase mașini hibrid din anul 2020 au fost produse de către diferite companii celebre precum Toyota, Mitsubishi, BMW, Mercedes-Benz, Volvo, Hyundai, Honda, Skoda etc.

Cele mai frumoase mașini din lume!(Deschide intr-un tab nou)

Ce sunt vehiculele hibrid, de fapt?

Mașinile hibrid sunt acele mașini care combină cu succes mai multe sisteme de propulsie, menționează specialiștii. Mai precis, este vorba despre un motor cu ardere internă și unul sau mai multe motoare de tip electric. Vehiculul astfel creat va consuma mai puțin combustibil. De asemenea, un astfel de automobil va fi mult mai ecologic și va fi cu mult mai economic față de cele clasice.

7 mașini hibrid ale momentului(Deschide intr-un tab nou)

Vehiculele hibride pot fi de mai multe feluri: vehicule hibrid paralel, hibrid în serie și vehicule hibrid serie-paralel.

  • Cel mai comun tip de vehicule hibride este cele de tip paralel. În acest caz, roțile pot fi acționate de ambele sisteme de propulsie. Marii producători de mașini care folosesc acest tip de hibrid sunt companiile Honda, Toyota, Ford și Nissan.
  • Vehiculele de tip hibrid serie sunt acele vehicule unde unul din sistemele de propulsie produce o formă de energie pe care celălalt sistem o utilizează.
  • Vehiculele de tip hibrid serie-paralel combină sistemele precedente. În cazul acestora, șoferul poate comuta după preferințe, între sistemul hibrid serie și cel paralel.

Mașini hibrid: principalele avantaje

Din ce în ce mai multă lume preferă mașinile de tip hibrid pentru numeroasele avantaje pe care acestea le oferă. În primul rând, este vorba despre nivelul mult mai redus de poluare. Emisiile evacuate sunt mai mici și amprenta de carbon va fi mult mai redusă, implicit. Există persoane foarte interesate de calitatea mediului în care trăim!

Top 10 mașini sport din anul 2020(Deschide intr-un tab nou)

Dacă luăm în calcul prețul din ce în ce mai mare al petrolului, vehiculele hibrid sunt mult mai economice. La acest fapt se adaugă stimulentele fiscale, reducerile de impozit, scutirea de taxe de drum, parcare gratuită și subvenții pentru achiziții de care beneficiază proprietarii de mașini hibrid.

Ce este frânarea regenerativă?

Acest lucru înseamnă că atunci când se frânează, un mecanism intern va capta energia. Într-un mod foarte inteligent, această energie va fi folosită pentru a încărca acumulatorul electric.

VOLVO XC90 T8

Este una dintre mașinile hibride care se află printre cele mai frumoase mașini hibrid din anul 2020.

Cele mai rapide mașini din lume(Deschide intr-un tab nou)

Este de o eleganță aparte, mai ales modelele pe culori deschise. În anul 2020, modelul XC90 a fost singurul SUV cu 7 locuri existent pe piață. Eficiența motorului este impresionantă. Prețul în anul 2020 a început de la suma de 44.590 EURO. Scaunele sunt dotate cu ventilație și șapte puncte de relaxare. În felul acesta, condusul devine o reală plăcere.

BMW 330 E

Specialiștii industriei auto susțin faptul că acest model este cu totul special. Conține multe baterii și o greutate mare în plus, iar interiorul este realizat cu materiale de foarte bună calitate! Este într-adevăr o plăcere să conduci o astfel de mașină hibrid modernă! Prețul în anul 2020 a început de la suma de 42.063 EURO.

Structura și părțile componente ale unei mașini(Deschide intr-un tab nou)

BMW 530 E

Această mașină hibrid fabricată de către producătorul german BMW poate acoperi o distanță de 32 km numai pe modul electric, în condiții normale de conducere. Este recomandat persoanelor care locuiesc în zone urbane. Putem spune că este cel mai economic model de Seria 5. De asemenea, pentru acest model sunt și cele mai mici taxe!

Prețul pentru o astfel de mașină în anul 2020 a început de la valoarea de 49.719 EURO.

HONDA CR-V HYBRID

Această mașină elegantă se situează cu succes în topul celor mai frumoase mașini hibrid din anul 2020!

În acest caz este vorba despre o tehnologie hibridă i-MMD care reușește să îmbine într-un mod foarte eficient un motor de 2.0 litri pe benzină cu două motoare electrice: unul propulsor și unul generator. Acest lucru permite modelului de mașină HONDA CR-V Hybrid să funcționeze în 3 moduri: pe benzină, electric și hibrid. Este o mașină foarte spațioasă și de o eleganță aparte. Are și spații generoase pentru depozitare. Prețul în anul 2020 a început de la suma de 34.150 EURO.

MERCEDES-BENZ C-CLASS C300H

Deși are un design premium de excepție, necesită costuri reduse de funcționare. Interiorul are multiple îmbunătățiri. Pentru realizarea lui au fost folosite materiale premium, care impresionează într-un mod foarte plăcut de la prima vedere. Mașina prezintă niveluri excepționale de setări de siguranță. Sunt disponibile foarte multe opțiuni, chiar și pentru nivelul standard. Prețul de pornire în anul 2020 a fost de 37.790 EURO.

SKODA SUPERB IV

Este vorba despre o mașină hibrid cu o motorizare de 1,4 litri, turbo, pe benzină. Bateria concepută pentru acest model de mașină este suficient de mare. Modulul electric-only atinge astfel o autonomie de 55 km. Oarecum, acest model de mașină este asemănător cu modelul de autoturism PASSAT GTE de la Volkswagen. 

SKODA SUPERB IV este un model de mașină mult mai spațios și extrem de confortabil, mai ales în spate. Prețul de pornire a fost destul de ridicat, respectiv de 39.902 EURO în anul 2020.

TOYOTA COROLLA HYBRID

Specialiștii din domeniu consideră că acest model de mașină hibrid este una dintre cele mai fiabile și eficiente mașini de acest tip! Mai mult decât atât, acest model beneficiază de sisteme foarte moderne de propulsie hibride cu funcții de tip self charging.

Există și un lucru în premieră! Pentru prima dată se oferă posibilitatea de a alege între două motoare hibride (unul de 1,8 litri și un motor Hybrid Dynamic de 2,0 litri) pentru același model de caroserie.

Prețul de pornire a fost în anul 2020 de doar 22.709 EURO.

MITSUBISHI OUTLANDER PHEV

Modelul de mașină hibrid MITSUBISHI OUTLANDER a fost cel mai bine vândut SUV PHEV din lume în anul 2020! Motorul cu care este dotată mașina este pe benzină și are o eficiență foarte ridicată de 2,4 litri. Capacitatea bateriei este destul de ridicată, respectiv de 13.8 kWh. Despre design, ce putem spune? Simplitate, eleganță și sobrietate, la modul superlativ. 

Prețul de pornire în anul 2020 a fost de 36.759 EURO.

Acestea au fost câteva exemple din categoria cele mai frumoase mașini hibrid din anul 2020. Ca orice clasament, mai mult ca sigur că nu reușește să cuprindă toate modelele cu adevărat reușite de mașini hibrid.

Producătorii de automobile moderne au reușit, în ultimii ani, să ofere din nou mașini moderne, utile și foarte fiabile clienților interesați. Este îmbucurător, de asemenea, faptul că din ce în ce mai multă lume caută modelele hibrid și electric. Prin urmare, acest lucru înseamnă că avem foarte multe șanse de a salva mediul în care trăim! 

Sursa foto: netcarshow.com