Când vine vorba de mașini, bunul gust și opulența sunt cuvintele-cheie. Nu e de mirare că toate marile vedele ale lumii preferă mașini de lux, bineînțeles! Iată ce modele se regăsesc în colecțiile vedetelor de peste ocean, dar și din România!
RALPH LAUREN
Viața lui Ralph Lauren a început în America într-o comunitate mică evreiască din New York. Astăzi este cunoscut drept unul dintre cei mai mari creatori de modă din lume! Acesta s-a născut în cartierul Bronx din New York, pe data de 14 octombrie 1939, fiind al treilea copil al unei familii modeste. Părinții săi, Frida și Frank, erau imigranți evrei fugiți din Belarus.
Pentru că erau discriminați la școală, Ralph și fratele său mai mare, Jerry, au decis să își schimbe numele de familie în Lauren.
Ralph Lauren era cunoscut încă din timpul adolescenței pentru gustul sau deosebit în materie de modă. A încercat să studieze Managementul Afacerilor în Manhattan, însă a renunțat după doi ani. După o perioadă petrecută în armata americană, a preferat să se angajeze ca agent de vânzări la compania Brooks Brothers.
În anul 1967, Ralph Lauren a început să creeze propriile sale gulere pentru bărbați. Acestea se numeau gulere “polo” și aveau să îl facă celebru în lumea modei. Ele au fost vândute la marile raioane de haine ale magazinelor celebre din acele vremuri. Cu ajutorul lor și cu un împrumut bancar, a început apoi să își dezvolte propria afacere!
Pentru că a reușit să adune o avere deosebit de mare, Ralph Lauren este proprietarul unei colecții de mașini rare. Această colecție cuprinde aproximativ 70 de modele de mașini foarte rare. Este vorba despre un Mercedes Benz Count Trossi SSK din anul 1930. Mașina este cunoscută sub numele de “Prințul Negru”. O altă mașină foarte frumoasă este Ventilator Vintage Bentley din anul 1929, aceasta valorând aproximativ 5 milioane de dolari.
În anul 2005, Ralph Lauren și-a expus colecția sa de mașini la Boston Museum of Fine Arts. Apoi, în anul 2011, o parte din colecția sa a fost expusă chiar la Paris. Așadar, vedetele lumii și mașinile lor reușesc cu succes să impresioneze oamenii obișnuiți în adevăratul sens al cuvântului!
FAMILIA OBAMA
Înainte de a candida la postul de Președinte al Americii, Barack Obama a cumpărat un Ford Escape Hybrid fabricat în anul 2007. În plus, fostul președinte al Americii mai are un Chrysler 300C din anul 2005. Fiind foarte populari în America, familia Obama se bucură de simpatia multor persoane obișnuite. Se poate spune că aceștia au reușit într-un timp foarte scurt să se alăture vedetelor lumii și mașinilor lor.
NICOLAS CAGE
S-a născut în California, în Long Beach. Tatăl său, August Coppola, a fost profesor de literatură, iar mama sa, Joy Vogelsang, a fost dansatoare și coregraf. Aceștia au divorțat în anul 1976. Mama sa era de origine germană, iar tatăl său de origine italiană.
Nicholas Cage este nepotul regizorului Francis Coppola și văr cu regizorii Roman Coppola și Sofia Coppola.
A fost laureat al Premiului Academiei Americane de Film în anul 1996 pentru cel mai bun actor în rol principal. Premiul l-a primit pentru rolul său din filmul Leaving in Las Vegas. Cariera sa în televiziune a început în anul 1981. A jucat în peste 60 de filme. Are doi copii, Weston Coppola Cage și Kal-El Coppola Cage.
Pasiunea sa pentru mașinile Ferrari este cunoscută de toată lumea. Deține inclusiv un model Enzo!
JAY LENO
James Douglas Muir Leno este un comediant american, actor, producător, gazdă de televiziune și scriitor. A fost gazda emisiunii The Tonight Show with Jay Leno la postul de televiziune NBC din 1992 până în anul 2009. Începând cu luna septembrie 2009, Leno a început un show de discuții intitulat The Jay Leno Show. Aceasta a fost difuzat în fiecare noapte de sâmbătă pe postul american de televiziune NBC până când a fost anular in anul următor.
Începând cu data de 1 martie 2010, Jay Leno a revenit să găzduiască The Tonight Show with Jay Leno. Ultimul episod din emisiunea sa a fost difuzat pe 6 febriarie 2014. Tot în acel an, actorul american a fost introdus în Television Hall of Fame.
Se poate spune despre Jay Leno ca a reușit să facă foarte mulți bani datorită talentului său valorificat cu succes de industria media din America. Datorită acestui lucru a reușit să se alăture marilor vedete ale lumii și mașinilor lor!
Pentru că iubește mult mașinile, acesta deține o colecție impresionantă de mașini vechi și foarte valoroase. Una dintre ele este un Duesenberg Model J Town Car din anul 1931. A achiziționat-o pentru suma de 180.000 dolari iar acum valorează peste 1 milion de dolari.
Potrivit publicației Viva.ro, actorul american a declarat că “e mai ieftin să ai 35 de mașini și o femeie decât o mașină și 35 de femei”. Ce putem spune noi? Este foarte, foarte probabil să aibă dreptate!
MOHAMED HADID
Mohamed Anwar Hadid este un dezvoltator imobiliar iordano-american. Este foarte cunoscut datorită hotelurilor de lux și conacelor construite în cartierul Bel Air din Los Angeles și în orașul Beverly Hills din California.
Este pasionat de mașini luxoase și bolizi. Una dintre mașinile cele mai frumoase din colecția lui este un Morgan 3 Wheeler.
VEDETE DIN ROMÂNIA și mașinile lor
Vedetele din România au cumpărat mașini scumpe…chiar și în timpul pandemiei!
Potrivit publicației spectacola.ro în top se află Ruby. Aceasta a cumpărat o mașină Aston Martin Volante care a costat doar 180.000 de EURO. Bineînțeles că mașina este în ediție limitată!
După aceasta, locul doi este ocupat de către Anda Adam. Este vorba despre un foarte frumos BMW i8, personalizată într-un mod aparte! Prețul mașinii a fost de 150.000 de euro. Vedetei îi plac foarte mult mașinile foarte puternice.
Dorian Popa a achiziționat un foarte frumos model Mercedes GLE 53 AMG. Este o mașină cu 435 CP și poate atinge o viteză de 250 km/h. Prețul unui astfel de automobil pornește de la suma de 120.000 EURO.
Adelina Pestrițu a ales o mașină foarte simplă și elegantă în același timp, Porsche Cayenne. Prețul poate ajunge chiar la suma de 50.000 de EURO dacă este personalizată și dacă are multiple îmbunătățiri.
Mihai Bendeac a renunțat la Land Roverul lui model Discovery și a cumpărat de curând un nou Land Rover care a costat 29.000 de EURO.
Acestea au fost doar câteva exemple de mașini luxoase preferate doar de câteva vedete din lume și de la noi din țară. Lux, opulență, îmbunătățiri multiple, viteză maximă! Așteptăm să vedem celelalte vedete ce preferințe vor avea!
Sursa foto: netcarshow.com & wikimedia.org