Industria auto a cunoscut, de-a lungul timpului, etape importante de dezvoltare. Foarte multe lucruri interesante nu sunt promovate astăzi la justa lor valoare! Din acest motiv am făcut o selecție de lucruri mai puțin cunoscute din industria auto. Această selecție de adresează, în special, persoanelor care iubesc automobilele și lumea lor.
Istoria mașinilor hibride
Istoria competiților de Formula 1
Cele mai scumpe mașini de epocă
Inventatori români de automobile
1. Dumitru Văsescu
2. Aurel Persu
3. Inginerul Petre Carp
4. Radu Manicatide
Povestea celebrului designer auto italian, Sergio Pininfarina
Istoria companiei Pininfarina
Istoria mașinilor hibride
Mașinile hibride nu reprezintă o invenție recentă! Interesul față de construirea unor mașini care să consume puțin combustibil și să polueze în mod redus datează încă din anul… 1900. Greu de crezut, însă este adevărat!
În anul 1901, Ferdinand Porsche a proiectat un automobil interesant, Mixte. Este vorba despre o versiune hibridă a unei mașini electrice, prezentată în anul 1900 la Salonul Auto de la Paris – System Lohner Porsche.
Mașina Mixte avea, la acea dată, o autonomie de 50 de kilometri și atingea o viteză de aproximativ 50km/h. 16 ani mai târziu, compania Woods Motor Vehicle din Chicago a reușit să fabrice un alt model de automobil hibrid. În anul care a urmat au fost produse 600 de astfel de mașini.
Nu se poate vorbi însă despre un succes al industriei automobilelor pe atunci. Prețul era foarte mare, reparațiile se realizau destul de greu și, cel mai important lucru, mașina nu era deloc rapidă.
Rețineți faptul că, în perioada 1899-1900, vehiculele electrice surclasau toate celelalte tipuri de automobile. Statisticile demonstrează faptul că 28% din automobilele produse în America erau electrice.
Deși au fost la modă o perioadă de timp, în apropierea anilor 1935, interesul față de mașinile electrice a scăzut.
Un eveniment important urma să aibă loc în anii ’70, când inginerul Victor Wouk a realizat un model de mașina electrică Buick Skylark (General Motors).
Abia în anul 1997 mașinile hibride au început să fie produse în masă. Este vorba despre modelul Toyota Prius realizat în Japonia, în anul 1997. Acesta a fost momentul cel mai important pentru mașinile moderne de tip hibrid și electrice. Din acel an, marii producători de automobile au început să aloce sume din ce în ce mai mari de bani pentru realizarea de modele performante de mașini electrice moderne, care au devenit o parte vitală din industria auto pe care o cunoaștem astăzi.
Istoria competiților de Formula 1
Cursele Formula 1 reprezintă un reper în industria auto. Giuseppe Farina este numele primului campion de Formula 1. Acesta făcea parte din echipa Alfa Romeo. Primul Campionat Mondial de Formula 1 a avut loc în anul 1950. A doua ediție a campionatului a fost câștigată de către Juan Manuel Fangio, tot de la echipa Alfa Romeo. Acesta a reușit să își adjudece 4 titluri mondiale consecutive. A pilotat cu succes pentru Maserati, Mercedes și Ferrari.
În anul 1958 a început un al doilea campionat mondial, cel al constructorilor. Prima ediție din istoria acestui nou campionat a fost câștigată de către Vanwall. În anii 1959 și 1960, britanicii au câștigat ambele titluri mondiale ale ediției constructorilor. Ferrari urma să câștige ediția din anul 1961, pentru ca apoi britanicii să revină în forță în anul 1962.
Primul și totodată singurul pilot din lume care a câștigat titlul mondial de Formula 1 cu o mașină de construcție proprie a fost Jack Brabham, la ediția din 1966.
Cele mai scumpe mașini de epocă
Modelul Alfa Romeo 8C 2900B Lungo Spider (1939) este cel mai scump automobil fabricat înainte de Al Doilea Război Mondial. Prețul acestui automobil era de 19,8 milioane de dolari și a fost produs în 12 exemplare. A fost un model de mașină celebru pentru anii 1930 deoarece era foarte rapid, la fabricarea lui fiind folosite noile descoperiri din domeniu de atunci.
Mercedez-Benz W 196 Formula 1 a dominat cursele de Formula 1 din anul 1954. A fost condus chiar de către Juan Manuel Fangio. Prețul acestei mașini este de 29 de milioane de dolari.
Jaguar D-type, XCD 501 este mașina care a câștigat cursele 24 Hours Le Mansn în anii 1955, 1956 și 1957. Este vorba despre cel mai valoros automobil britanic care a fost vândut la o licitație, după cum susțin specialiștii. Prețul mașinii se ridică la suma de 21,72 milioane de dolari, conform ultimei licitații Sotheby’s Monterey din anul 2016.
Ferrari 275 GTB/4* N.A.R.T Spider, 1967 a aparținut lui Eddie Smith, un pasionat colecționar de mașini Ferrari. Ralph Lauren a dorit să o cumpere, însă afacerea nu s-a finalizat în acest sens. Prețul mașinii a fost de 27,5 milioane de dolari. Doar 10 astfel de mașini de curse au fost construite în acele timpuri.
Ferrari 335 S, 1957. Acest model Ferrari a fost construit doar în 4 exemplare. Acest model a apărut ca răspuns la un competitor important de atunci, Maserati 450S. Ferrari 335S este mașina care a reușit sa anuleze în mod oficial cursa Mille Miglia după anul 1957. La această cursă, multe persoane și-au pierdut viața. Mașina a ieșit de pe drumul public, a lovit mai multe persoane care urmăreau cursa. 10 persoane și-au pierdut atunci viață și 20 de persoane au fost rănite. A fost momentul în care autoritățile italiene au interzis cursele pe drumurile publice. Prețul mașinii la ultima licitație a fost de 37,2 milioane de dolari.
Modelul Ferrari 250 GTO (1962) valorează aproximativ 49,4 milioane de dolari. Are în palmares 20 de curse finalizate cu succes. Au fost construite doar 36 de exemplare, iar foarte multe dintre ele funcționează și astăzi.
Modelul Ferrari 250 GTO (1963) a fost vândut pentru suma de 70.000.000 de dolari în anul 2018. Este mașina cu care a fost câștigată cursa Tur de France.
Aston Martin DBR1 a fost produs în doar 5 exemplare. Prețul de vânzare a fost de 22.550.000 dolari în anul 2017. Probabil că acum prețul este mult mai mare.
Inventatori români de automobile
1. Dumitru Văsescu a fost românul care, în anul 1875 , a realizat o mașină cu care s-a plimbat pe străzile mari ale Parisului. Ford și Daimler au făcut acest lucru după el!
Creația românului a fost cel mai bun model de mașină cu aburi de atunci. Acesta a fost realizat la Paris și a reprezentat unul din cele mai importante evenimente din capitala Franței din acel an. I se spunea „cea mai perfectă mașină a momentului”. Istoricii susțin faptul că Dumitru Văsescu cunoscuse automobilul lui Amadee Bolee, construit încă din anul 1878. Cu toate acestea, existau foarte multe elemente de noutate pe care automobilul inventatorului român le prezenta. Este vorba despre construcția roților din spate, despre felul în care era concepută direcția și despre sistemul cilindrilor motori.
2. Aurel Persu, inventatorul primului autoturism aerodinamic
Persu a creat, în 1921, primul autoturism aerodinamic cu roțile încastrate în caroserie. De fapt, așa sunt toate mașinile în ziua de astăzi. Mașina poate fi vizionată la muzeul Dimitrie Leonida din București, fiind considerată primul vehicul aerodinamic din lume, cu roțile integrate în caroserie. Specialiștii au remarcat și următorul lucru interesant : coeficientul aerodinamic de numai 0,22. Tot atât are și un Ferrari modern de ultimă generație. Mașina în formă de picătură a fost realizată în Germania, unde s-a obținut și brevetul pentru ea. Ulterior, Aurel Persu a donat mașina către muzeu.
3. Inginerul Petre Carp
În anul 1945 a fost construit autoturismul Malaxa, la Reșița. Acest lucru a avut loc în fabricile industriașului român Nicolae Malaxa. Proiectul a fost coordonat de către Inginerul Petre Carp. Mașina avea un motor cu 3 cilindri în stea, cu răcire forțată și dezvolta o putere de 30 CP. Este foarte posibil ca design-ul să fi fost inspirat de către modelul VW Beetle. Putea transporta până la 6 persoane și putea să atingă o viteza de 120 km/h. Consumul de benzină era de 10l/100 km. Au fost realizate 800 de automobile și toate au fost destinate exportului. Producția a fost oprită și mutată în U.R.S.S.4.
4. Radu Manicatide
Radu Manicatide a fost un inginer român cunoscut în perioada 1940-1950 pentru realizările lui din domeniul aviației. Acesta a urmat cursurile școlii de pilotaj în anul 1931. În 1945, Radu Manicatide a realizat un automobil de concepție proprie, un roadster construit la IAR Brașov. Avea un motor în doi timpi de motocicletă care producea doar 11,5 CP la o turație de 4.000 rpm. Mașina a fost dotată cu o caroserie inspirată de la un model de Jaguar XK120. Apoi, în anul 1947, tot la uzina din Brașov, au fost construite 3 exemplare cu alte caracteristici ale motorului. Viteza maximă pe care o puteau atinge a fost de 124 km/h.
Au urmat apoi automobilul cu 3 roți al lui Gheorghe Gal din anul 1950, automobilul Rodica din anul 1957, realizat de către Nicolae Lucaci, automobilul lui Oskar Beke construit în anul 1958. Karoso Simplon a fost realizat în anul 2000 și este o mașină de tip Cabrio interesantă, inspirată după modelele anului 1950 de Morgan și Jaguar.
Acestea au fost cele mai importante evenimente din industria automobilelor fabricate în România în trecut. Sunt lucruri foarte interesante, care denotă faptul că românii au dat dovadă de creativitate și de ambiție și în acest domeniu de-a lungul timpului.
Povestea celebrului designer auto italian, Sergio Pininfarina
Sergio Pininfarina este un nume cunoscut în industria auto; a fost un celebru designer italian care a murit în anul 2012, la vârsta de 85 de ani. Foarte multe modele celebre de mașini sport din lume au fost create de el. Este vorba despre Ferrati Testarossa (1984), Maserati Quattroporte (2003) și Ferrari Scagletti (2004).
De asemenea, și modelele mai puțin exotice de mașini precum Peugeot 406 Coupe, Fiat 124 Spider sau Alfa Romeo 164 au fost create tot de către el. Tot el s-a aflat în spatele mai multor modele Bentley, Mitsubishi și Hyundai.
În ciuda unor succese atât de mari în industria auto, în anul 2008 Sergio Pininfarina și-a pierdut fiul într-un accident de motocicletă. Din acel an, acesta nu a mai apărut în public.
Istoria companiei Pininfarina
Tatăl celebrului designer, Battista Farina, a fost constructor de trăsuri. Acesta a fost al 11 – lea dintre frații familiei Farina. Deoarece era unul dintre mezini, a fost poreclit Pinin care însemna „cel mic” in dialectul piemontez.
Împreună cu fratele său mai mare, Giovanni, a lucrat în cadrul companiei familiei, denumită Stabilimenti Farina. Ambiția de a conduce propria companie a învins și în felul acesta a luat ființă Carozzeria Pinin Farina. Această companie urma să se numească mai târziu Pininfarina. Deoarece numele a fost un succes, Battista Farina și-a schimbat apoi numele în Battista Pininfarina în anul 1961. Fondatorul acestei companii a avut doi copii: Gianna și Sergio, cel care avea să ducă fima pe noi culmi ale succesului.
Primul design auto semnat Casa Pininfarina a fost Cisitalia 202 GT, care este expus la Muzeul de Artă Modernă de la New York.
În ceea ce privește colaborarea cu celebrul producător italian de automobile Ferrari, 1952 este anul de referință. În anul 1954, prima comandă pentru un automobil special a fost realizată de către Roberto Rosselini. Mașina urma să îi fie oferită lui Ingrid Bergman. Ulterior a fost vândută altor proprietari și a mai câștigat concursuri importante de eleganță. A fost un adevărat succes semnat Sergio Pininfarina!
După acest model de mașină a urmat design-ul pentru mașina Ferrari Enzo. A fost lansată în anul 2002 și fabricată în doar 400 de exemplare. Mai putem menționa drept un alt succes și modelul de Ferrari F40. Acest model a fost creat de către compania Ferrari cu ocazia împlinirii a 40 de ani de existență a mărcii Ferrari. Tot creații Pininfarina sunt și modelele Peugeot 406 Coupe, Maserati Gran Turismo, Ferrari Testarossa, Maserati Quattroporte sau Ferrari GTO.
Datele financiare ale acestei companii de la sfârșitul anului 1990 aveau să demonstreze că succesul ei era evident: 3000 de angajați și o producție de 50.000 de companii pe an. Industria auto din Italia datorează mult acestei companii și mai ales fondatorului ei!