Vânzare Auto: 7 pași esențiali

Pentru o vânzare auto încununată de succes, încearcă să ai în vedere câțiva pași dacă dorești ca modelul tău să fie remarcat de către cumpărători. De asemenea, trebuie să respecți criteriile impuse de lege în ce privește vânzarea mașinii. Știm că pare complicat, însă noi am pregătit o serie de sfaturi care te-ar putea ajuta să îți vinzi mașina fără mari bătăi de cap.

Informațiile prezentate îți pot fi de folos nu doar pentru a te scăpa de o eventuală vânzare realizată sub prețul pieței, ci și pentru a-ți spori șansele de a vinde mai repede autoturismul. Iată aspectele după care își sugerăm să te ghidezi atunci când dorești să îți vinzi mașina:

  1. Asigură-te că dispui de toate documentele necesare vânzării
  2. Realizează inspecția mașinii
  3. Curăță mașina sau angajează o firmă de detailing
  4. Află care este prețul potrivit pentru vânzarea mașinii
  5. Fotografiază mașina din mai multe unghiuri
  6. Creează un anunț de vânzare auto obiectiv
  7. Nu uita să negociezi!

Concluzie

1. Asigură-te că dispui de toate documentele necesare vânzării

Ca să fii sigur că vânzarea autoturismului tău va fi făcută în conformitate cu litera legii, pregătește următoarele acte:

  • cartea de identitate a vehiculului – în original
  • talonul mașinii (certificatul de înmatriculare al mașinii) – în original
  • buletinul
  • contractul de vânzare-cumpărare

Este de asemenea nevoie să ai plătite toate taxele și impozitele pentru autoturism înainte de vânzarea mașinii propriu-zisă.

Acte auto necesare pentru vânzarea mașinii în 2022(Deschide intr-un tab nou)

Formularul tipizat al contractului de vânzare-cumpărare îl poți găsi aici. Este bine să păstrezi copii pentru fiecare act din cele menționate mai sus.

2. Realizează inspecția mașinii

O analiză a componentei tehnice și a celei estetice poate deveni o necesitate dacă dorești să scoți un preț bun pentru mașină. În plus, realizarea unei inspecții înainte de vânzarea mașinii te poate scuti de eventuala grijă că ai comercializat un autoturism neverificat, care ar putea să prezinte anumite nereguli.

Componenta tehnică trebuie să fie luată în considerare, mai ales că vorbim de siguranța tuturor participanților la trafic. Poți apela la un service autorizat pentru ca mașina ta să fie verificată de profesioniști. Aceștia din urmă pot realiza o inspecție a sistemelor, instalațiilor, precum și a altor elemente ce țin de partea tehnică. Ar putea exista chiar posibili cumpărători care să dorească realizarea unei inspecții la un service ales de ei.

Verificări auto necesare pentru a cumpăra/vinde o mașină(Deschide intr-un tab nou)

Partea estetică este deosebit de importantă, ținând cont de faptul că in majoritatea cazurilor modul în care mașina ta se va prezenta vizual va fi chiar primul lucru care va atrage atenția potențialului cumpărător. Zgârieturile de pe caroserie, deteriorările vizibile ale materialelor folosite pentru îmbrăcarea scaunelor sau suprafața degradată a volanului ori a schimbătorului de viteze ar putea fi câteva aspecte asupra cărora să-ți concentrezi atenția pentru îmbunătățire când te pregăteși să vinzi mașina.

3. Curăță mașina sau angajează o firmă de detailing

O curățare mai amănunțită a interiorului și exteriorului mașinii tale poate diferenția propunerea ta de vânzare față de celelalte propuneri existente deja pe piață.

Printre operațiunile de curățare se numără:

  • curățarea și aspirarea (dacă permite materialul) scaunelor, covorașelor, a podelei, a portbagajului;
  • spălarea și ștergerea geamurilor interior/exterior;
  • curățarea caroseriei și a jantelor.

Dacă nu dorești să te ocupi tu de aceste proceduri, poți apela la o firmă de detailing. Dincolo de partea de curățare, personalul unor astfel de firme folosește aparate de lustruire. Acestea din urmă pot oferi un aspect vizual plăcut caroseriei, jantelor și farurilor.

4. Află care este prețul potrivit pentru vânzarea mașinii

Studiază întâi competiția pentru a afla care este prețul orientativ pentru modelul pe care vrei să-l vinzi. Încearcă sa eviți luarea în considerare a modelelor care prezintă avarii vizibile majore. Desigur, poți să le ai în vedere dacă ai un autoturism cu avarii similare.

Iată câțiva factori care te pot ajuta să determini prețul auto corect de vânzare al mașinii tale:

  • Anul fabricației;
  • Kilometrajul;
  • Modul în care se prezintă interiorul;
  • Modul în care se prezintă exteriorul:
  • Istoric service (dacă se poate furniza).

Alte dotări suplimentare pot cântări mult in favoarea stabilirii unui preț bun. Un sistem audio performant, un set de jante cu un design atractiv sau existența unor scaune cu o tapițerie elegantă sunt exemple de dotări adiționale prin intermediul cărora modelul tău se poate deosebi de alte modele.

5. Fotografiază mașina din mai multe unghiuri

Acesta este un pas esențial în procesul de vânzare auto. Surprinde mașina prin diferite fotografii care să poată fi percepute ușor de persoanele care vor vizualiza anunțul tău. Încearcă să fii cât mai generos în această etapă prin realizarea unor poze din diferite unghiuri, pentru ca eventualii cumpărători să își poată crea o imagine de ansamblu clară în legătură cu oferta ta.

Cele mai frumoase mașini din lume!(Deschide intr-un tab nou)

Caută să parchezi mașina într-un loc ferit de lumini stridente artificiale sau de o lumină naturală puternică, pentru ca pozele făcute să evidențieze cât mai bine componentele automobilului.

În cazul exteriorului, surprinde fața, spatele și părțile laterale ale mașinii prin poze realizate de la bază. De asemenea, poți să faci fotografii din diagonală pentru a suplimenta propunerea ta de vânzare. În general, imaginile cu fața sau imaginile care înfățișează din diagonală atât fața, cât și o parte laterală a mașinii sunt folosite ca puncte de plecare pentru conținutul grafic al anunțurilor.

Pentru interior, fotografiază bordul cu toate componentele lui, scaunele, bancheta, dar și întreg interiorul (o poză dinspre bord înspre banchetă și o poză dinspre banchetă înspre bord).

Elementele particulare nu ar trebui neglijate, indiferent că vorbim de interior sau de exterior. Farurile, roțile, oglinzile, componentele bordului, componentele sistemului audio sunt câteva exemple de elemente care pot fi surprinse la nivel individual. Dacă nu dorești să incluzi în anunț aceste poze, le poți păstra pentru a le trimite separat celor interesați prin intermediul unui canal de comunicare online.

6. Creează un anunț de vânzare auto obiectiv

Un anunț cu o descriere sinceră va crește încrederea eventualilor cumpărători în tine. Nu încerca să exagerezi anumite caracteristici comune de care dispun și celelalte mașini propuse pieței. Pasionații de autoturisme pot sesiza ușor caracteristicile amplificate forțat și ar putea ignora modelul tău.

Dacă există anumite elemente cu deteriorări majore, ar fi bine să fotografiezi fiecare element în parte pentru a le include în galeria de imagini a anunțului tău. Acest lucru nu inseamnă că va trebui să te focusezi doar asupra prezentării acestor aspecte!

În cadrul anunțului menționează în mod echilibrat atât componentele de bază ale mașinii care chiar funcționează, cât și aspectele defectuoase ale mașinii.

7. Nu uita să negociezi!

Majoritatea persoanelor care te vor contacta vor încerca cel mai probabil să scoată un preț în favoarea lor. E posibil chiar să întâlnești persoane care vor dori mașina ta la jumătate din prețul stabilit de tine, fără prea multe justificări serioase.

Mașinile electrice: tot ce trebuie să știi despre ele(Deschide intr-un tab nou)

Nu e nevoie să dai prea mult înapoi doar pentru că mașina ta are anumite defecțiuni sau pentru că nu are nimic special în comparatie cu alte modele de pe piață.

Dacă primești una sau mai multe propuneri dezavantajoase în procesul de vânzare auto, ar fi mai bine să le treci pe acestea pe un plan secund. Încearcă să prioritizezi propunerile serioase care să nu se abată cu mult de la prețul fixat de tine.

Concluzie

Vânzarea mașinii nu reprezintă o procedură complicată, însă ea nu ar trebui să fie tratată cu superficialitate, pentru că poți risca să vinzi mașina la un preț mult mai mic decât ți-ai propus inițial.

Posibilitatea efectuării unui test drive este un aspect apreciat de potențialii cumpărători, de aceea poți considera precizarea acestei opțiuni în cadrul anunțului.

Dacă dorești să îți vinzi mașina, te invităm să pui în aplicare sfaturile noastre pentru a crea un anunț care să cuprindă detaliile de bază și pentru a te asigura că te adaptezi la cerințele impuse de lege!